Tacerea n-ajuta steaua cazatoare

E greu sa taci. Mai ales cand cuvintele-ti umbla acut prin vene, iti umfla degetele, gata sa le despice si sa se-mprastie pe taste, rasfirand sange de litera si apa de virgula intreita. Zilele trecute mi-au fost grele din multe motive. Inclusiv pentru ca am aflat, fara sa vreau, despre un tata care a scris o scrisoare aparte unui prieten mai vechi. Nu era treaba lui sa scrie, dar se pare ca l-a sensibilizat prea mult un anume subiect (detaliile nu conteaza aici). E dureros sa stii ca tatal s-a laudat, printre altele, cu copilul lui „realizat” (in curand chiar o sa fac alergie la termenul asta) intr-o asa zisa munca ori cariera binemeritata si in care e perfect multumit, cand realitatea e alta: copilul e trist, depresiv, neimplinit, cu dureri ale inimii ce-i frang si vointa si putinta, cu lacrimi in suflet ce nu-nceteaza a curge pentru ca nu si-a indeplinit menirea fireasca pentru care Dumnezeu l-a lasat pe pamant. E dureros nu neaparat ca tatal se lauda cu…ceva atat de anost, de fad si fals, aproape inexistent si oricum neimportant pentru al sau copil, ci ca neaga in continuare inima copilului sau si tot ce locuieste in ea, ca refuza sa accepte an ormalitatea lui, suferintele lui, lacrimile lui afisate ori ascunse in spatele unui zambet, spun unii, cateodata chiar fermecator. Si atunci e greu sa taci. De aici si toate revarsarile inciudate pe care le-ati tot citit in ultima vreme. Cu toate astea, aseara, cand am scris despre acel ceas si un pic, ma refeream la un fragment-marturisire de credinta aflat pe Internet. Il puteti asculta/citi aici. M-am sfiit initial sa spun despre ce era vorba, dar iata ca unii s-au si gandit la nustiuce extaz, de buna seama fizic, experimentat in fapt de seara, in acea ora si un pic. A fost intr-adevar un alt fel de extaz, o zguduire din temelii a unei cetati proprii oricum prost cioplita, ruinata si cam roz, un dus rece, aspru, deloc bland, dar incrancenarea de zile, de dinaintea acelei ore, s-a dus… plapand, usor, ca un firicel de apa ce curge timid la vale, lasand in urma sa doar dara umeda a unei stele continuu cazand. Muzica – probabil tot ca de obicei, fara legatura cu subiectul, ci doar pentru ca mi-a sunat azi repetat in urechile inimii: