Scara si vointa. Scara nevointei.

Buna ziua, bine ati venit pe la mine. Ca si alta data, ma intreb, si va intreb: ce faceti voi, oare, acum? Eu beau o a doua cafea, scriindu-mi gandurile. Ganduri care sunt foarte impartite (asadar, imprastiate): astept din clipa in clipa telefonul surioarei care sta sa mi-l nasca pe bebe-nepot.no.2 si-atunci, alerg la maternitate; colacul cel nou al wc-ului vine prin comanda, din Germania, abia in saptamana Craciunului; dupa Sf. Ioan, pregatesc cele necesare cununiilor mele cu Marian, cea civila si cea religioasa; ganduri, stiti si voi. De aceea, daca ma lumineaza Domnul sa scriu inteligibil ideea pe care mi-ar placea sa o dezvolt, voi publica acest post, daca nu, nici nu veti sti ca am incercat. Inca ceva: o bloggerita cunoscuta tuturor, astepta la inceputul toamnei sa ma vada “cazuta”, ingenuncheata de ridicol, ca urmare  a articolelor mele cu teme religioase. Am renuntat la ele, nu din alta cauza, ci numai pentru aceea ca nu se cade sub nicio forma sa abordez eu astfel de teme. Ma bucur ca am fost ajutata sa inteleg aceasta. Si ca mi-ati ramas in continuare alaturi. Stiu bine ca nu sunt nimic mai mult decat ceea ce sunt. Iata la ce ma gandeam eu aseara. Si in viata mea- ca a oricui, dintotdeauna si pentru totdeauna- sunt lucruri neplacute, pe care am indatorirea sa le savarsesc. Ma enerveaza astfel- gandul, mai mult decat activitatea in sine- ca trebuie sa fac  zilnic gimnastica de recuperare. O fac de sila, si injurand. Doar ca nu plang. Imi provoaca dureri si transpiratie, si-mi mananca din timpul de citit. Nu cred nici in eficacitatea ei, nefiind facuta sub supravegherea unui specialist kinetoterapeut. Recunosc o pauza, de 2 saptamani, cred. Ma mai enerveaza, in general, sa fac tot ceea ce nu vreau sa fac. Spre exemplu, nu-mi iau niciodata medicamentele la timp, de multe ori, nu le iau deloc. Pentru ca nu-mi place sa le inghit, pentru ca nu cred, iarasi, in utilitatea lor, si pentru ca presupune sa beau apa, un lichid prea in plus pe langa cafelele si ceaiurile de peste zi. Nu-mi plac orele fixe de masa, iesirile obligatorii din casa, chestiile impuse, si inca, neanuntate. Dar! Ce fac eu cu setul meu de trepte pe care, dupa masura mea, mi le-a dat Dumnezeu, sa ma inalt pe scara evolutiei: il mai las mult timp nedesfacut, nebagat in seama? Mi-am dat seama ca sunt totusi invrednicita, cu macar atata vointa, cat sa-mi doresc sa incep sa-mi construiesc scara spre desavarsire. Astfel, nu voi face nici de acum inainte cu placere gimnastica, dar o voi face. Pentru ca am incleiat pe scara mea, treapta aceasta, prin care voi ajunge, cu ajutorul lui Dumnezeu, la o cat de putina insanatosire a trupului, lasandu-l in urma pe cel vechi, cronic obosit si atrofiat. A doua treapta pe care am adaugat-o scarii acesteia, este una de infranare, aspiratie pe care o priveam neincrezatoare. Este o treapta pe, ci nu sub care vreau sa ma aflu. Sa nu mai fiu roaba satisfactiei si nevoii (cel mai adesea, psihice) de a “rontai” permanent cate ceva. Am placerea sa mai g asesc interesant de citit un saptamanal, la chioscul de presa, asa ca banii de ciocolata ii voi da pe acesta, caci la fel, si chiar mai placuta, este si hrana spirituala. Bun. Ce vreau sa spun este ceea ce am inteles eu: viata virtuoasa nu este numai pentru Sfinti, pentru “altii”, pentru “ceilalti”.  Viata traita cu bun simt este a oricui vrea sa o traiasca cu bun simt. Daca omul vrea, si lui Dumnezeu ii place, Ii da tot ceea ce omul Ii cere. Eu una, Ii cer lui Dumnezeu sa-mi lase timp sa-mi construiesc pana la capat scara virtutilor. Ii cer timp, si vointa. O zi perfecta, va doresc.