A fost detectată o nouă erupție a vulcanului subacvatic ce a generat un tsunami în Tonga

Ultima erupţie a fost detectată duminică la orele 22.10 GMT, potrivit unei alerte a Centrului australian de observaţie a cenuşii vulcanice (VAAC) din Darwin.

Centrul de avertizare de tsunami din Pacific, cu sediul în Hawaii (Statele Unite), a făcut cunoscut că a localizat valuri mari în zonă: „Acestea ar putea proveni de la o altă explozie a vulcanului din Tonga. Nu există cutremure de dimensiuni semnificative care să genereze un astfel de val”, potrivit uni comunicat al centrului.

Pe de altă parte, Insulele Tonga ar putea rămâne fără internet timp de „două săptămâni” după erupţia vulcanică de vineri care a secţionat un cablu de comunicaţii submarin, a declarat luni pentru AFP un responsabil al operatorului.

„Primim doar informaţii fragmentate, se pare că cablul a fost tăiat”, a spus directorul reţelelor Southern Cross Cable Network, Dean Veverka, adăugând: „Ar putea dura până la două săptămâni pentru reparaţie”. 

 

IT & Life.. Published @ 2023 by fantezii