Ședință comună a guvernelor României și Republicii Moldova, VINERI, la Chișinău - Deciziile anunțate de Maia Sandu

Guvernele României şi Republicii Moldova vor avea, vineri, prima şedinţă comună la Chişinău, urmând ca premierul Nicolae Ciucă să aibă convorbiri şi cu preşedintele Maia Sandu şi preşedintele Parlamentului, Igor Grosu.”Mâine, Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova vor ţine prima şedinţă comună la Chişinău. În acest sens, urmează ca premierul Nicolae-Ionel Ciucă, însoţit de o serie de miniştri din Guvern, să se deplaseze la Chişinău unde vor avea loc convorbiri cu doamna preşedinte Maia Sandu, cu doamna prim-ministru Natalia Gavriliţa şi cu domnul Igor Grosu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, aceste întâlniri înscriindu-se în reperele colaborării dintre România şi Republica Moldova, repere bazate Parteneriatul strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, într-o conferinţă de presă, joi, la Palatul Victoria.

„Guvernul a adoptat joi o serie de documente, urmând ca vineri în cadrul ședinței comune cu Guvernul de la Chișinău să fie semnate documente bilaterale în domenii precum energie, securitate energetică, comunicații, cercetare și digitalizare, educație și infrastructură”, a mai anunțat Dan Cărbunaru.

În același timp, președintele Maia Sandu a anunțat o parte a agendei ședinței comune, amintind de proiecte de infrastructură și dezvoltare și acordul de asistență finanțară nerambursabilă de 100 de milioane de euro pe care Bucureștiul în pregătește pentru Republica Moldova.

„Un acord foarte important pe agenda ședinței guvernelor se referă la construirea unui nou pod peste Prut, la Ungheni, o cale de comunicare de o deosebită importață care va facilita mobilitatea, schimburile comerciale, dar va fi și o sursă de locuri de muncă. Un alt program extrem de important este asistența financiară de 100 de milioane de euro. O mare parte din aceasta va fi alocată, așa cum am promis pentru dezvoltarea satelor și orașelor noastre. Pentru rețele de apă și canalizare, reabilitarea instituțiilor educaționale și culturale. (…)

Pe agenda comună se regăsește și eliminarea tarifelor de roaming pentru serviciie de telefonie mobilă care se sigură va fi apreciat și în stânga și în dreapta Prutului. Există și alte protocoale de colaborare cu partea română care vor fi semnate cu ocazia ședinței comune, documente pentru care doamna prim-ministru și întregul cabinet au muncit intens în ultimele luni și care își vor arăta în curând roadele”, a declarat Maia Sandu.

 

IT & Life.. Published @ 2023 by fantezii