Dorin Cocoş, condamnat pentru spălare de bani, în dosarul "Microsoft": Ce se va întâmpla cu fostul soț al Elenei Udrea

Potrivit deciziei instanţei, Dorin Cocoş a primit un an închisoare pentru spălarea banilor, însă judecătorii au dispus ca această pedeapsă să fie contopită cu o condamnare definitivă de 2 ani şi 4 luni aplicată în cazul lui de instanţa supremă în 2016, în dosarul Microsoft, relatează Agerpres. Prin contopirea celor două pedepse, au rezultat 2 ani şi 8 luni închisoare, dar tribunalul a decis ca fostul soț al Elenei Udrea să fie eliberat condiţionat, având în vedere că a executat deja aproximativ un 1 şi 8 luni în dosarul Microsoft, la care se adaugă 72 de zile ca urmare a aplicării recursului compensatoriu (reducerea zilelor de pedeapsă ca urmare condiţiilor necorespunzătoare din penitenciare). Potrivit DNA, în perioada 2009-2011, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit, în tranşe, de la două persoane (martori în cauză) suma de 9.000.000 de euro pentru a-şi exercita influenţa asupra fostului ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, precum şi asupra altor persoane din Guvern, în scopul de a asigura firmelor susţinute de martori adjudecarea unui contract de închiriere produse educaţionale Microsoft. „În acest context, în a doua jumătate a anului 2014, în timp ce se efectuau cercetări legate de aspectele menţionate mai sus, cunoscând că suma de 500.000 euro pe care ar fi primit-o în contul personal în cursul anului 2011 reprezenta o parte din suma de 9.000.000 euro, menţionată mai sus, în vederea creării unei aparenţe de legalitate, inculpatul ar fi disimulat adevărata natură a provenienţei acesteia prin încheierea cu unul dintre martori a unui contract de împrumut fictiv”, preciza DNA, potrivit sursei citate. 

 

IT & Life.. Published @ 2023 by fantezii