Descoperire uluitoare. Planeta 9 din sistemul nostru solar, încă invizibilă, ar fi de 10 ori mai mare decât Pământul - VIDEO

Planeta ascunsă la marginea sistemului nostru solar ar putea fi de cel puțin cinci sau zece ori mai mare decât Pământul, potrivit cercetătorilor. Dacă ipoteza avansată de aceștia se va dovedi adevărată, „Planeta nr. 9” sau „Planeta X”, cum a fost denumită, ar fi prima planetă uriașă descoperită în ultimele două secole. Noua planetă ar fi de cel puțin cinci ori mai mare decât Pământul, potrivit Yahoo News. Din 1846, până când fuseseră identificate de astronomi toate cele opt planete principale, au mai fost găsite și alte câteva „planete pitice”, inclusiv Pluto.

Despre mărimea planetei gigantice și încă ascunsă se spune că ar fi chiar de 10 ori mai mare decât Pământul. „Planeta X” s-ar afla pe o orbită ce ar avea nevoie de 10.000 sau 20.000 de ani pentru a se roti în jurul Soarelui. Există multe dovezi privind existența acestei planete – despre care se crede că se află de 20 de ori mai departe de Soare decât Neptun – dar este posibil ca aceasta să fie încă imposibil de observat cu ajutorul tehnologiei actuale.

Căutarea misterioasei „noii planete”, despre care se crede că se află mult dincolo de Neptun, în sistemul nostru solar, continuă, a declarat Sara Webb, expert în spațiu, de la Universitatea Tehnică Swinburne din Australia.

„Există un motiv bun pentru care astronomii petrec multe sute de ore încercând să localizeze o a noua planetă, numită Planeta Nouă (9, n.r.) sau Planeta X. Și asta pentru că sistemul solar așa cum îl cunoaștem noi chiar nu prea are sens fără ea”, a declarat Webb, în revista de știință The Conversation.

Indiciile despre existența noii planete sunt date de atracția gravitațională. Fiecare obiect din sistemul nostru solar orbitează în jurul Soarelui. Unele se mișcă repede, altele încet, însă toate respectă legile gravitației în mișcarea lor. Cu cât este mai greu un corp, cu atât are o gravitație mai mare, influențând modul în care alte corpuri se mișcă în jurul lui, adică „atracția gravitațională”.

„Când ne uităm la obiecte foarte îndepărtate, cum ar fi planetele pitice de dincolo de Pluto, constatăm că orbitele lor sunt puțin neobișnuite, pentru că se deplasează pe orbite eliptice (de formă ovală) foarte mari, fiind grupate împreună, pe o înclinație în comparație cu restul sistemului solar”, explică Webb, astfel încât modelul folosit de astronomi pentru forțele gravitaționale manifestate indică prezența unei planete cu o masă de cel puțin 10 ori mai mare decât a Pământului, care face posibilă o astfel de interacțiune și mișcare, mai relatează Sciencealert.

Astfel că primele informații despre mărimea noii planete, care indicau că ar fi de 5 ori mai mare decât Pământul sunt depășite de noile observații, care arată că este nevoie de o planetă de cel puțin 10 ori mai mare ca Terra.

Webb este optimistă în legătură cu găsirea Planetei 9 din Sistemul Solar, prin noile generații de telescoape spațiale care vor apărea pentru a putea fi observată.

„Avem doar mici ferestre de nopți în care condițiile trebuie să fie perfecte. Trebuie să așteptăm o noapte fără lună și locația din care observăm să fie orientată spre partea potrivită a cerului. În următorul deceniu, vor fi construite noi telescoape și vor începe noi cercetări ale spațiului. Ar putea să ne ofere ocazia de a dovedi sau infirma existența Planetei 9”, a mai spus Webb.

 

IT & Life.. Published @ 2023 by fantezii