Identitatea lui Achille

Povestea Troiei este o metafora, lupta ca atare nu cred ca a existat vreodata. Sau daca a existat, s-a intamplat intr-un timp atat de indepartat (mult mai adanc in timp decat secolele XII – XIII i.e.n.) si cu siguranta prezinta alte insemne. Cele doua personaje controversate ale razboiului Troian sunt Elena si Achille. Acestui fapt i se da contur de catre  Arctinus din Milet care mentiona in Aethiopis (Etiopia – una din denumirile Ramaniei, referire la negrul saturnian), epopee pierduta care vorbeste si ea alaturi de Odiseea si Iliada, ca Ahile isi traieste viata de dupa moarte impreuna cu Elena pe Insula Leuke, Alba, a Serpilor. Iata o noutate! Si Elena a fost ingropata tot acolo iar Romania a pastrat memoria lui Achille prin Chilia. Cum despre Elena am vazut ca era principiul feminin Eva, Achille este invincibilul razboinic pe campul de lupta. Aceasta aptitudine a sa este data de ritualul indeplinit de catre mama sa, fiica a lui Zeus. Ritualul este cunoscut de majoritate ca fiind cel in care il scufunda in apa Styxului tinandu-l de calcai, devenit punctul vulnerabil. Varianta necunoscuta este ca i-ar fi uns corpul cu ambrozie si apoi i-ar fi ars trupul, sa arda tot ce era muritor in el, iar Peleus, tatal sau, intrerupe fara sa vrea ritualul si calcaiul ramane din nou punctul vulnerabil. Interesant ca peleu se numea caciula getica, cunoscuta mai mult ca frigiana. Acum, daca apelam la Rubens, pictorul mitologiei – desigur initiat in tainele istoriei vechi, putem face o interpretare deslusita asupra locului de nastere a lui Achille. Ies in evidenta elementele: 1. Styx (Densusianu demonstra ca este vorba de Istru, Dunare) 2. Cainele cu 3 capete (pazitor al portilor taramului de dedesubt) asimilat lui Hecate (zeita raspantiei, a taramului de dedesubt, cea care a invatat-o pe Medeea vrajitoria) identificata ca fiind Sfinxul din Bucegi de catre unii. Am tinut sa specific despre Hecate pentru ca este versiunea feminina a lui Hector (fratele lui Paris- printi ai Troiei) si amandoua numele inseamna “o suta“. 3. Cele doua cariatide ce par a fi portile taramului lui Hades de unde izvora Styxul pe care le intalnim in reprezenarea lui Hermes in cartea The Secret Teachings of All Ages de M. P. Hall (mason). Toate aceste elemente reprezinta o punte spre Ramania, devenita mai tarziu Dacia, Getia s.a. concluzionand ca Ahile a fost nascut pe pamanturile Romaniei de astazi. Achille are o poveste foarte interesanta prin asemanarea cu Ilie, Sfantul. Si vom vedea si cum. In Datinile si credintele poporului roman culese de Elena Niculita-Voronca, exista o legenda conform careia Sfantul Ilie vrea sa fure hainele Dracului si il roaga pe Dumnezeu sa-l ajute. Pe cand erau ei la scaldat, Dumnezeu ingheata apa lacului; Ilie iese degraba si da sa fuga cu hainele Dracului. Dracul il prinde. Se repeta de 3 ori povestea. A treia oara reuseste sa fuga si pe cat zbura catre cer, Dracul izbuteste sa-i rupa o bucata din talpa piciorului. Se spune ca de atunci oamenii au bolta in talpa. Legenda este admirabila. Hainele sunt o armura si stim ca Ahile avea o armura speciala. Patrocle, prietenul sau bun moare tocmai din cauza armurii pe care o imbraca pentru a se da drept Ahile pe campul de bataie. Asadar, nu numai integrarea numelui Ilie in Achilie este evidenta, dar si legenda calcaiului este asemanatoare. Sa nu uitam ca scaldatul in apele inferioare reprezinta lumescul, m aterialul. Cat despre icoana calcaiului, putem afirma ca ea exista si in cazul Maicii Domnului care calca Sarpele pe cap cu calcaiul, iar acesta o musca de calcai. Amintim in graba si numele operei Iliada si nu Achiliada. La fel cum Odiseea aminteste de Odin. Vezi si articolul Ipoteza de fotografie – Megaliti Babele 13.4. Vom continua povestea noastra cu interpretari din Troia! Sanatate sa aveti!
 

IT & Life.. Published @ 2023 by fantezii