In

E mai tare puterea de a fi bun

Buna ziua, celor care ma vizitati. Mai mult si mai bine decat toti cei care ma descopera citindu-ma, sau ma cunosc din viata reala, ma stiu, evident, eu insumi. Nu e nevoie asadar sa mi se spuna ca nu ma deosebesc, in sens superior, prin bunatate, de restul lumii. Traiesc dupa principiul: daca nu vrei sa faci cuiva un bine, fa tot posibilul sa nu-i faci rau. (Indiferenta fata de celalalt, nu este un sentiment neutru, gandesc eu, ci un sentiment rau, in raport cu el; n-are cum fi altfel, decat rea, nepasarea fata de aproapele.) Si sunt  foarte atenta sa indrept ceea ce n-am stiut evita a face / gandi / rosti in mod necuvenit. Eu nu-i socotesc pe cei ce lovesc in semenii sai, oameni rai, ci slabi. Pentru ca cedeaza- fara lupta interioara cu dreapta judecata, cu bunul simt- ispitei de a darama, din invidie irationala, deci nejustificata, “constructiile” celorlalti. Bunaoara, observ cu durere, cum pana si in aceasta lume, paralela celei materiale, care este blogosfera, sunt atatia care “scuipa” dispret asupra celor pe care ii viziteaza. Daca nu iti place un blogger, de ce nu uiti de el, pur si simplu, renuntand din respect, macar pentru tine insuti, sa-l critici usturator, dovedindu-ti in cele din urma intoleranta fata de celalalt? Vrei intelegere si apreciere, dar nu concepi sa le oferi tu insuti! Da, pe cei neincrezatori in sine, ii vei distruge. Ai nevoie sa te stii puternic in calitate de nimicitor, asta este ambitia ta personala, limita ta? Reusesti intr-adevar sa te convingi ca puterea ta de distrugere este o valoare cu care sa te mandresti? Respectam odata pe cineva in care n-am stiut ca zace mizeria pe care a revarsat-o intr-o zi, cu vagonul, asupra mea. Ii ranisem, din negrija, orgoliul. Puterea sa de a lovi in mine, i-a oglindit de fapt, putinatatea firii, micimea sufletului. Daca s-ar fi purtat cu bunatate cu mine, atunci m-ar fi “atins” mai rau. Evoluam prin comparatie cu ceilalti. Devin mai buna decat cei ispititi sa se poarte cu rautate si egoism, pentru ca ma feresc sa fiu ca ei. In schimb, agreand comportamentul celor intelepti, aspir sa le calc pe urme. Mai toti facem asa. Cei care intelegem ca este falsa puterea de a descuraja pe celalalt, si in consecinta, ne abtinem, si trainica puterea de a face bine tocmai celui pe care nu il placi. Timp de trei-patru duminici, rabdarea mea de a suporta atitudinea de un egoism feroce a unei batrane credincioase, a fost pusa la grea incercare: dumneaei interzicea accesul lui Marian, cu scaunul lui rulant, pe locul sau (“platit”) in Biserica, desi pentru toata lumea era evident ca nu se putea un loc mai potrivit. Ma revolta acea lipsa de intelegere. Mai rau, ma scarbeam de mine insumi ca nu-i gasesc scuze femeii, ca ma dezgusta rapacitatea pe care o manifesta de cum apaream, sa-si ocupe locul. M-am considerat nedemna sa mai merg la Biserica atata vreme cat nu iert cu inima, femeia. Ii dau deja de zile bune binete, pentru ca m-am convins, cum scriam la inceput, ca este doar slaba, neavand (inca?) in ea puterea de a fi buna (prin sacrificiu de sine, la o adica). (Intre timp, vorbind cu preotii slujitori ai Bisericii, si castigandu-ne amandoi simpatii printre ceilalti enoriasi, am obtinut cele mai convenabile locuri.) Acest articol ii este dedicat Soniei, care este, dupa parerea mea, subapreciata, considerand bunatatea cu care ne ofera toate proiectele sale frumoase si originale. Multumim, Sonia.

Related Articles