Cum arată și ce pot face dronele de 680 de milioane de euro cumpărate de Armata Română

Primele aparate de zbor fără pilot vor intra în dotarea Armatei Române în 2023. Dronele militare sunt achiziționate de la companii din Israel, Marea Britanie și Turcia, scrie Radio Europa Liberă.  

Primele aparate de zbor fără pilot vor intra în dotarea Armatei Române în 2023. Dronele militare sunt achiziționate de la companii din Israel, Marea Britanie și Turcia.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) încearcă să doteze Armata Română cu mai multe tipuri de drone militare de la începutul anului 2020.

În 2022, ministerul a reușit să încheie sau să înceapă procedurile pentru ca în următorii cinci ani aviația să aibă la dispoziție minimum 39 de drone produse de companiile Thales, Elbit sau turcii de la Bayraktar. Pentru ele, în total, statul român va cheltui 680 de milioane de euro, fără TVA.

Printre achizițiile demarate de MApN se numără și cea privind achiziția unor aparate de zbor fără pilot (UAV). După doi ani de amânări, MApN a anunțat că Elbit Systems a câștigat contractul, compania israeliană fiind și singura care a depus o ofertă, de 380 de milioane euro, plus TVA.

Contractul a fost încheiat pe 20 decembrie între Elbit și Romtehnica SA București, compania națională care se ocupă de înzestrarea Armatei Române. Romtehnica este o societate deținută de Ministerul Apărării.

Ministerul ne-a transmis că acordul-cadru are o durată de cinci ani și prevede furnizarea, prin contracte subsecvente, a cel mult șapte sisteme UAS Watchkeeper X.

„Furnizarea celor șapte sisteme UAS Watchkeeper X, care vor intra în dotarea Armatei României, se va realiza în condițiile protejării interesului esențial de securitate al statului român, compania Elbit Systems Ltd fiind obligată, conform acordului încheiat, să realizeze și să consolideze pe teritoriul național, la nivelul unor operatori economici din industria de apărare, o capacitate de producție, integrare, testare și mentenanță în domeniul militar pentru sistemele livrate”, au explicat reprezentați ai al ministerului român al Apărării.

Dronele vor fi produse și ansamblate în România

Cele 7 sisteme UAS înseamnă de fapt 21 de drone, aparate de zbor. Asta pentru că fiecare sistem de ghidare de zbor Watchkeeper X are prevăzute câte trei drone militare.

Prin acordul semnat, Compania Elbit Systems Ltd este obligată să realizeze și să consolideze pe teritoriul național, la nivelul unor operatori economici din industria de apărare, o capacitate de producție, integrare, testare și mentenanță în domeniul militar pentru sistemele livrate.

Astfel, începând cu primul sistem UAS Watchkeeper X, producția structurii platformei aeriene și producția structurii containerului stației terestre de comandă-control, precum și producția de componente electrice și mecanice din compunerea sistemului se vor realiza pe teritoriul României, la operatori economici din industria națională de apărare. Informațiile ne-au fost precizate de reprezentanți ai MApN.

De asemenea, începând cu al treilea sistem UAS Watchkeeper X, producția tuturor sistemelor electrice și mecanice aferente acestuia se va realiza în România, prin operatori economici din industria națională de apărare.

Totodată, operațiunile de mentenanță de nivel complex pe durata ciclului de viață al sistemelor UAS Watchkeeper X vor fi realizate de operatori economici din industria națională de apărare, astfel încât în situații de criză și război să nu fie necesară executarea acestor operațiuni în afara teritoriului național, mai precizează MApN.

Toate aceste operațiuni vor fi realizate în România cu ajutorul partenerilor locali Aerostar, Romaero, AE-Electronics, Elmet și Simultec.

„Avem încredere că abilitățile excelente ale inginerilor și tehnicienilor români și relațiile strânse pe care le-am dezvoltat cu industria locală vor juca un rol cheie în furnizarea acestei capabilități către Forțele Armate Române”, au declarat reprezentanții Elbit Systems pentru presa din Romania.

Despre dronele Watchkeeper X

Aparatele de zbor Watchkeeper sunt realizate de societatea britanică Thales. Compania în cauză are un parteneriat cu Elbit Systems din Israel, producător de armament care este prezent de aproape două decenii în România.

Dronele Watchkeeper X sunt gândite în special pentru misiuni de recunoaștere și colectare de informații. Conform contractului cu MApN aceste aparate de zbor vor putea fi și înarmate cu muniții speciale. De altfel, la fabrica din Bacău a Elbit, în urmă cu un an, a fost prezentat un model al dronei Watchkeeper X, înarmată cu câte două rachete sub fiecare aripă.

Elbit deja produce în Româia, la Bacău, piese pentru dronele sale Hermes 450 (Watchkeeper).

Watchkeeper X a fost dezvoltat pentru nevoile Armatei britanice. UAV-urile au fost folosite în operațiuni militare de către britanici în Afganistan.

Însă versiunea pe care o va achiziționa România este una îmbunătățită. Cu un radar modernizat și modificat, dronele Watchkeeper X în versiunea pe care le va achiziționa România, dispun de senzori noi de ultimă generație.

În ceea ce privește caracteristicile principale ale Watchkeeper X, din informațiile publicate de producător, acestea au o masă de 550 de kilograme (sunt astfel la granița clasei II de UAV-uri care cuprinde drone între 150 și 600 de kilograme).

Încărcătura (MTCR CAT 2) este de 180 de kilograme, autonomia fiind de 16 ore. Dronele efectuează decolarea și aterizarea în mod automat și dispun de o rază de acțiune de 200 de kilometri. Plafonul este de aproximativ 4.876 m, iar viteza pe care o dezvoltă poate atinge 150 km/h.

Armata va beneficia și de drone turcești

În paralel cu acest contract, Forțele Terestre Române vor fi dotate și cu 18 drone de fabricație turcească Bayraktar TB2. Achiziția este estimată la 300 de milioane de euro, iar Parlamentul României a dat undă verde încheierii acestui contract în luna octombrie. Înțelegerile contractuale de peste 100 de milioane de euro încheiate de instituții, societăți publice trebuie aprobate de parlamentari, conform legislației autohtone.

Aici este vorba de achiziția a 3 sisteme UAS Bayraktar TB2 a câte 6 platforme aeriene cu capacități de lovire a țintelor, tranzacție care va include și suportul logistic sau echipamentele de antrenament.

Aparatele Bayraktar TB2 au o autonomie de 27 de ore, o viteză maximă de 220 de kilometri pe oră și un plafon de zbor la 5.500 de metri. Bayraktar TB2 pot fi folosite pentru misiuni de supraveghere, pentru dirijarea focului artileriei sau bombardament și atac la sol.

Drona are o lungime de 6,5 metri, o anvergură a aripilor de 12 metri și poate transporta echipamente sau armament cu o greutate maximă de 150 kg. TB2 are patru puncte de prindere pentru armament.

„Achiziția sistemelor de aeronave fără echipaj uman la bord (UAS) Bayraktar TB2 are în vedere implementarea Țintelor de Capabilități repartizate României în cadrul procesului NATO de planificare a apărării. Astfel, prin această achiziție vor fi asigurate echipamente cu destinație militară și sisteme de armament în sprijinul unor categorii și comandamente de forțe ale Armatei, pentru realizarea unor structuri de forțe flexibile, cu un spectru larg de capabilități specifice secolului XXI”, se arată în documentele Ministerului Apărării consultate de Europa Liberă.

 

IT & Life.. Published @ 2023 by fantezii