O tânără a fost dezbrăcată de aplicația Lensa AI în 16 din portrelele realizate. "Avatarurile mele au fost sexualizate în caricaturi"

Aplicația Lensa Al a prins avânt în ultima perioadă, tot mai mulți utilizatori fiind dispuși să plătească patru dolari astfel încât selfie-urile să le fie transformate în portrete digitale, realizate cu ajutorul inteligenței artificiale.

O tânără susține că imaginile sale au fost sexualizate, asta în condițiile în care colegii săi au fost reprezentați în astronauți, exploratori sau inventatori.

”Din 100 de avatare pe care le-am generat, 16 erau topless, iar alte 14 mă reprezentau îmbrăcată foarte sumar, în ipostaze sexualizate”, a explicat tânăra, potrivit technologyreview.

De asemenea, susține că ar fi vorba despre un tipar când vine vorba de persoane asiatice.

”Am o moștenire asiatică și pare să fie singurul lucru pe care modelul AI l-a reținut din selfie-urile mele. Colega mea albă a primit mult mai puține imagini sexualizate, cu doar câteva nuduri și indicii de decolteu. Un alt coleg cu moștenire chineză a obținut rezultate similare cu ale mele: avatare cu tente porno”, a mai spus femeia.

Aylin Caliskan, profesor asistent la Universitatea din Washington, a explicat că aplicația utilizează un set masiv de date din imaginile disponibile pe internet. Pentru că internetul este plin de imagini cu femei goale sau sumar îmbrăcate și imagini care reflectă stereotipuri sexiste, rasiste, setul de date este, de asemenea, înclinat către acest tip de imagini.

„Femeile sunt asociate cu conținut sexual, în timp ce bărbații sunt asociați cu conținut profesional, legat de carieră, în orice domeniu important, cum ar fi medicină, știință, afaceri și așa mai departe”, spune Caliskan.

 

IT & Life.. Published @ 2023 by fantezii