Trendul reconversiei profesionale spre IT – De la începător la angajat în mai puțin de un an

​Ce îți dorești de la cariera ta? Fie că ești motivat de pachetul salarial, ori vrei să te înconjori de oameni cu o mentalitate axată pe creștere și performanță, fie că îți dorești o ascensiune rapidă a carierei, industria tech pare să fie domeniul care le întrunește pe toate.

Pe de altă parte, piața se află în continuare, de ani buni, într-un deficit de specialiști, ceea ce menține cererea și beneficiile oferite la un nivel foarte greu de egalat de alte industrii. Nu e de mirare că tot mai mulți oameni aleg reconversia profesională spre IT, o tendință care se remarcă în ultima perioadă și pe plan local. Însă ce înseamnă tot acest proces, în pași concreți, pentru un începător, o persoană cu zero experiență în domeniu?

Ce trebuie să știi pentru a face reconversie profesională spre zona tech

Prima și cea mai dificilă parte a celor care fac acest pas constă în stabilirea obiectivelor pe termen lung și mediu. Întrucât începutul drumului implică o schimbare pe toate planurile vieții, acest pas ajută la păstrarea motivației pe întreaga perioadă a învățării. Apoi, nevoia de cunoștințe anterioare este relevantă doar în cazul unor anumite profesii tech. Spre exemplu, cei are doresc să lucreze în AI și Machine Learning, să creeze back-end pentru sisteme bancare complexe ori să devină developeri de jocuri au nevoie de cunoștințe de matematică.

Însă persoanele care vor să începă o carieră în Web Development, să creeze site-uri sau să se ocupe de partea de front-end a aplicațiilor nu au nevoie de experiență tehnică. De altfel, numărul de posturi vacante și nivelul salariilor sunt destul de similare între web developeri și alte profesii tech mai complicate. Așadar, o carieră în tech nu implică neapărat o chestiune de pregătire tehnică anterioară, ci de implicare personală și determinare. De altfel, printre cele mai căutate tipuri de profesii tech de către începători sunt cele din zona de dezvoltare frond-end, QA, Design și Project Management.

La început, cel mai mult mi-a fost frică de faptul că trebuie să știu matematică. Eu am o natură creativă, îmi place să scriu, m-am gândit că acest lucru va fi un impediment. Însă cel mai dificil lucru a fost să mă aventurez în acest domeniu, apoi totul a mers fără probleme, iar abilitățile mele au fost de folos, fiindcă și acest domeniu îți solicită creativitatea”, a declarat Veronika, specialistă în copywriting și organziare de evenimente, care absolvit cursuri IT de începători după pandemie și este deja angajată la primul job în tech.

Care sunt pașii necesari pentru a intra în domeniu fără pregătire anterioară

Pentru a acoperi această dublă nevoie, atât a pieței, cât și a oamenilor care vor să facă o schimbare de carieră, companiile de cursuri tech își propun să faciliteze parcursul de reconversie al cursanților și absorbția cât mai rapidă a acestora în piața muncii. GoIT este un reprezentant de succes al acestui exemplu, compania de cursuri tech pentru începători reușind să formeze în cei opt ani de activitate la nivel global, cca. 10.000 de specialiști IT, 99% fiind persoane care au început de la zero în domeniu.

Pe de altă parte, pentru a le facilita acestora inserția în domeniu, compania propune un model unic de business – în cazul în care studentul care încheie cu succes programul, acoperind toate temele, testele și proiectele, nu își găsește un loc de muncă în primele șase luni de la absolvire, își primește banii înapoi. Compania are un interes crescut ca fiecare absolvent să activeze pe piața muncii cât mai rapid, astfel că toate eforturile sunt concentrate în această direcție, iar pe lângă cunoștințele și competențele tehnice predate, GoIT oferă consiliere în carieră, mizează pe dobândirea de soft skills necesare și aduce în fața studenților mentori de top din industrie, care să îi ghideze pe drumul ales. După finalizarea programelor educaționale, studenții săi au experiență și proiecte reale, pe care le pot utiliza cu succes în portofoliile lor profesionale, iar compania le poate facilita colaborarea cu una dintre cele 300 de companii partenere.

În urmă cu cca. două luni GoIT s-a lansat și pe piața locală, unde, pe lângă programele propriu-zise, oferă și webinarii gratuite cu informații despre piața de IT, notorietatea domeniului, aplicabilitatea fiecărei nișe tech, beneficii și provocări întâmpinate în industrie și multe alte informații necesare oricărui începător în domeniu.

Cine sunt oamenii care vor să facă această schimbare

Profilul participanților este format din adulți care se încadrează, de principiu, între 18-54 de ani, cu un background profesional foarte diversificat, de la oameni care activează în domeniul construcțiior, vânzări, contabilitate, până la liber profesioniști. Numitorul comun constă în dorința de a avea un job cu salariu competitiv, program flexibil, care oferă posibiliatatea de a lucra de la distanță, dar și posibilitatea de creștere profesională și mediul profesional, respectiv colegi cu o mentalitate deschisă.

Oleg este unul dintre absolveții GoIT care, la vârsta e 41 de ani, după o carieră în domeniul bancar, fără experiență în tech, a ales parcursul reconversiei profesionale. În prezent, el deține o poziție de conducere într-o mare companie de outsourcing și ajută începătorii să demareze cu succes în domeniu.

„Mulți oameni cred că există o mare diferență între ei și un programator, însă, în realitate, oricine poate activa în această industrie. Cea mai grea parte a schimbării domeniului este să renunți la dorințele care îți consumau timpul liber. Este foarte important să scrii cod în fiecare zi, chiar dacă ai ajuns acasă târziu sau e sărbătoare – acordă cca. 15 minute zilnic pentru a scrie cel puțin câteva funcții”, declară acesta.

 

IT & Life.. Published @ 2023 by fantezii