In
Vis cuibarit. La patru maini si doua suflete
Posted on Friday, June 1, 2018
Nu-mi mai cereti sa plec, pentru ca tot ce-mi vrea inima e sa raman! Da, recunosc. Sunt adepta cuibului. Nu sunt pasare de noapte, nici de zi n-as putea spune ca sunt, doar visez la niste aripi, din fire de inima, care sa ma ajute sa zbor lin peste creste si doruri. Cuib in sensul de cuibarit. N-am visat niciodata sa plec peste mari si tari si sa raman acolo, primesc inca reprosuri pentru asta. N-am vrut si nu m-am agatat de calatorii lungi, pentru simplul motiv ca dorul de casa ma mistuie acut. Cel mai mult am fost plecata trei luni. Le-am asemuit cu o vesnicie. Nici n-am fost prea functionala in acele luni, in fiecare zi telefonam, scriam, asteptam… Nici azi n-au inteles unii de ce m-am intors, iar eu nu inteleg nici acum prea bine de ce am plecat. Dorul de “acasa” nu e doar o vorba-n vant. Sau care suna bine la ureche. E un fapt, ori un sentiment pe care nu-l poti explica. Nici n-ar trebui sa-ncerci. Cum sa-i explici unui om ca, desi te poate astepta nu stiu ce super-loc de munca, ori bunastare sociala, nu poti in fapt ‘sa fii chiar bine’ cand simti pustiu in suflet? Cand in fiecare zi in care esti departe, tu te-ntrebi cum pica oare razele soarelui pe fruntile celor dragi de acasa, sau cum s-o vedea pe-nserat luna dinspre ei, ori daca ploaia s-a abatut si asupra lor or ziua le-a trecut la fel de greu precum tie? Cum sa-i explici inimii ca ea ar trebui sa-si poarte, fara teama, acel “acasa” cu ea pretutindeni? Cum sa ii convingi pe ceilalti ca “acasa” e, de fapt, acolo unde iti e sufletul? Cunosc multi oameni care au plecat si au ramas pe meleaguri straine.
Fara nici cea mai mica dorinta de a se intoarce vreodata in Romania. La intrebarea mea: ‘cum poti?’ am primit un raspuns: ‘simplu, (in timp) te detasezi’. N-am reusit niciodata sa ma “detasez”. Nici la propriu, nici la figurat. Ori de cate ori am fost plecata, mi-a ramas inima in cuib. In cuibul de aici, asa cum este/a fost el. Imperfect, incomplet. Toate cartile postale trimise alor mei incepeau si se terminau cu… ‘abia astept sa ma intorc acasa’. Da, stiu, poate sunt prea legata de cuib. Poate e timpul sa zbor. Sau poate e doar timpul sa fac loc si altcuiva in al meu cuib. Asa, reinsufletit si impartasit, poate as redescoperi ce-nseamna cu adevarat a cuibari. [...] Atipisem. M-am trezit adineauri cu cel mai frumos vis in gand: visul de a construi un cuib. La patru maini si doua suflete. E un vis frumos…
Vis cuibarit. La patru maini si doua suflete
joanna
2:35 AM
joanna
Florile pe care le-ai primit mă fac să sufăr mult. De atâta suferinţă nici nu pot măcar descifra despre ce flori era vorba. Şi ele se află acum în camera ta. Dacă aş fi într-adevăr dulapul, m-aş muta, aşa, deodată, ziua în amiza mare, din camera ta. Cel puţin până când florile s-ar ofili aş rămâne în anticameră. Nu, nu-i frumos. Şi uite cât de departe s-a ajuns cu toate şi totuşi am clanţa uşii tale atât de aproape dinainte ochilor precum călimara mea.Franz Kafka