Semnalul WiFi poate fi folosit pentru a scana oamenii chiar și prin pereți

Semnalul WiFi poate fi folosit pentru a cartografia corpul uman, chiar dacă persoana respectivă se află dincolo de un zid.

Cercetătorii de la Universitatea Carnegie Mellon au dezvoltat o metodă pentru detectarea tridimensională a formelor și mișcărilor corpului uman într-o încăpere, folosind doar semnalele emise de routerele WiFi, relatează Vice, preluat de Spot Media.

Cercetătorii au creat o rețea neuronală amplă care cartografiază faza și amplitudinea semnalelor WiFi emise și receptate de routere în raport cu coordonatele corpului uman.

Oamenii de știință lucrează de mai mulți ani pentru a detecta oamenii dintr-o clădire fără utilizarea unor camere de termoviziune sau a unei tehnologii scumpe LiDAR.

 

IT & Life.. Published @ 2023 by fantezii